Descriere

Singură pe lume, supraviețuiește cu ștevie și urzici și își potolește foamea cu apă.

Bătrânii noștri aveau o vorbă : “Deschide-te pământule și lasă-mă să intru!”. Doamne, câtă durere poate suporta un suflet de om, cum de nu crapă inima de atâta suferință?

Se spune că viața nu e completă dacă nu aduci pe lume un copil, dacă nu sădești un copac și dacă nu construiești o casă.
Tanti Maria Badea, din localitatea Scheiul de Sus, județul Dâmbovița, le-a făcut pe toate, ca un tribut adus vieții și lui Dumnezeu. În schimb, la cei 80 de ani ai săi, a gustat, până la ultima picătura, cupa amărăciunii, durerii și a neputinței de a trăi într-o Românie unde bătrânii sunt umiliți și condamnați la întemnițare în ghearele foametei, eliberarea venind doar când sunt conduși pe ultimul drum.

Cancerul i-a ucis copila.
Nepotul s-a prăpădit într-un accident de tractor.

La scurt timp după ce bărbatul i s-a stins, viața i-a aplicat cea mai cruntă lovitură – singurul ei copil, o fată, a murit de cancer.
Nu s-a lăsat doborâtă și s-a agățat cu putere de gândul că mai are un suflet lângă ea, un nepot, pe care-l iubea ca pe ochii din cap. Nenorocirea a lovit din nou și, în urma cu doi ani, acesta a murit într-un accident de tractor.

Singură, bătrâna își petrece zilele rămase plângându-și morții. Bolnavă și fără bani de medicamente, trăiește într-o sărăcie greu de imaginat. Nu-și mai aduce aminte când a avut o masă îmbelșugată. Mănâncă doar iaurt cu pâine, iar când vine vremea bună, ștevie și urzici. Și toate astea pentru că a avut ghinionul să trăiască într-o țară unde conducătorii consideră că un bătrân poate trăi cu doar 95 DE LEI pe lună.

I-am făcut o vizita, pentru a vedea cu ochii noștri chinul nesfârșit al femeii.

Nu-i trece nimeni pragul.

O Românie frumoasă se întinde într-un drum, parcă interminabil, până la casa bătrânei. Verdele analgezic împresoară o șosea veche care încearcă să iți spună povesti dintr-o tară a contrastelor. Un podeț de lemn amenință sub roțile mașinii. Poarta care abia se mai ține într-o balama, un câine se aude în depărtare, într-o avertizare tardivă.
Un paradis care a uitat de oameni.

„Tanti Maria, ești acasă?”. Un răspuns stins, abia insesizabil, vine de undeva din interiorul căsuței dărăpănate. Un strigăt plin de durere și de speranță. În curtea adâncită în bălării, timpul se măsoară diferit. Nimic nu se mișcă după convențiile cunoscute.
Pe prispa casei apare, mișcându-se greu, o bătrână peste care anii și boala au lăsat semne adânci.
Lacrimi eterne îi lucesc în ochii stinși. Nu-i vine a crede ca cineva ii trece pragul.

” Poftiți, mamă, intrați! Mare bucurie mi-ați făcut, la mine nu vine nimeni. Stau la fereastră și mă tot uit să văd un suflet de om”, plânge bătrâna cu lacrimi care înjunghie drept în inimă.

Încet, cu glas stins, așa cum numai bunicile noastre știu să povestească, tanti Maria își deapănă istoria.

”Tare singură sunt, maică. Fata mea s-a prăpădit de cancer, la numai 47 de ani. Nu am crezut ca o să-mi mai revin vreodată. Îmi venea să mă întind lângă ea, să mă înghită pământul și pe mine, să se sfârșească tot.
Dar m-am ridicat pentru nepoțelul meu. Ne aveam unul pe altul și viața nu mai era atât de neagră. Până în clipa în care Dumnezeu mi l-a luat și pe el.
A murit, mamaie, într-un accident de tractor. Doamne, lumina ochilor mei, speranța mea la bătrânețe! În clipa aia, inima mea a înghețat și s-a făcut bucăți. Săraca, câte să mai îndure și ea?”.

Nu are bani de medicamente.

În casă ei este curat. Așa cum poate să țină biata bătrână. Lucrurile sunt vechi, dar ei îi amintesc de viața care a trecut pe lângă ea. Câteva poze îngălbenite de timp, o icoană cu un Dumnezeu în care nu a încetat să creadă și un tablou mare cu fiica pierdută pentru totdeauna.Pe masă zac cutii goale cu medicamente. „

Nu am bani de medicamente. Le-am terminat și nu am cu ce să mai cumpăr altele. Mi-a promis cineva că îmi aduce, dar nu a mai venit. Mi s-au umflat rău picioarele, mamaie, și durerea e atât de mare încât nu vreau decât să mor și să scap de chin. Cu ce să-mi cumpăr pastile când eu trăiesc cu 95 de lei pe lună, unde să-i împart, maică, că nu mai știu. Bărbatul meu nu m-a lăsat să muncesc, așa era pe vremea mea, aveam grija de copil, vite, de orătănii și de casă. Am ajuns la bătrânețe să mor de foame și de boală”.

Nu a avut cine să alege pentru ea, să-i obțină un ajutor social care să-i permită un trai decent sau o pensie de urmaș, așa că statul a dat sentința – 95 de lei pe lună! – suficient pentru un suflet bătrân și chinuit care și-a plătit impozitele până la ultimul șfanț.

Prinsă în caracatița unui sistem corupt.

Pe masă ei un borcan de compot, un iaurt și un codru de pâine. Toate calculate să îi ajungă cât mai mult.

“ Asta-i mâncarea mea, în fiecare zi. Atât am și când mi-e foame, beau o cană mare cu apă și mai trece. Acum, am avut noroc, a ieșit ștevia, urzicile, mulțumesc lui Dumnezeu, am avut ce să pun pe masă”.

Bunica Maria a rămas doar o lacrimă. O picătură imensă de durere ce se scurge zi după zi, așteptând ca Dumnezeu să-i permită să-și reîntâlnească fata și nepotul.

Plecăm cu sufletul greu și plin de revoltă. Am învățat să ne ținem gura. Ani la rând nu au făcut altceva decât să ne închidă gura. Un alt sistem, aceeași dorință dementă de a ne vedea supuși.
Doar tăcerea și durere. Așa am trăit de când ne știm . Umilința a fost prima noastră lecție. Ce am mai putea face acum? Putem să începem cu solidaritatea.

Bunica Maria are nevoie, cu disperare, de o mână de ajutor de care să se agațe. A luptat prea mult singură. Cei care vor să o ajute o pot face aici:

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
Cont Banca Românească RO11 BRMA 0999 1000 9326 8115
SWIFT/ BIC : BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România
Revolut : RO24 BREL 0005 5071 3672 0100
SWIFT : REVOLT21

Mulțumim și lui Dan Brainless care a fost lângă noi în aceste campanii!
Pentru alte detalii ne puteți contacta în privat. Mulțumim!