Descriere

Abandonați de mamă, trăiesc cu pâine goală și se încălzesc la o oală cu apă fierbinte

Dacă Dumnezeu ar da calificative pentru suferințele trăite pe lumea asta, acești copii, din comuna Sângeru, jud. Prahova, ar primi aripi de îngeri. Abandonați de cea care le-a dat viața, soarta a continuat să le dea lovitură după lovitură. Trăiesc, la limita supraviețuirii, într-o casă atât de dărăpănata care doar printr-o minune nu a căzut, încă, peste ei. Prin pereții găuriți, frigul le acaparează toate simțurile, iar foamea le sfâșie măruntaiele. Și chiar dacă  nu cunosc mângâierea mâinii mamei, nu au haine care să-i apere de ger, nu au gadget-uri sau jucării și hrana e un lux pe care nu și-l permit, acești copii, extraordinari, au reușit să fie cei mai buni la școală unde învață.

Vreau să încep altfel povestea. O să vorbesc despre mine și despre ce am simțit în momentul în care i-am rugat să facem câteva fotografii.
Ochii lor triști, ce priveau în obiectivul aparatului,  îți sfâșie sufletul în bucăți. Am văzut copii părăsiți în spitale, bolnavi, copii ce stăteau în canale și erau dependenți de substanțe – dar durerea, umilința, neputința din ochii unor copii conștienți de sărăcia, de ghinionul, de soarta lor, îți înfioară fiecare celulă din corp. Copii care vor, cu disperare, să scape dintr-o lume groaznică, un vis urât într-un univers pe care, din păcate, îl înțeleg.

Stau cu picioarele goale în ger

Satul e trist și pare părăsit, într-un peisaj mohorât de octombrie. Casa familie Dobre, dacă poate fi numită așa, se vede din stradă. Sărăcia, ca și bogăția, sare în ochii trecătorilor. Una este invidiată, cealaltă, ignorată.

Trei frați legați nu doar prin puterea sângelui, ci și prin intensitatea suferinței. Mama i-a părăsit, demult, lăsându-i doar cu tatăl care Dumnezeu știe cum a  reușit să îi crească. În casa dărăpănată, lipsită de orice sursă de căldură, i-am găsit înghesuiți în jurul unui vas cu apă fierbinte, așezat în mijlocul camerei. O modalitate primitivă de a se încălzi. Imaginea e sfâșietoare, aproape ireală.

Pe frigul ăsta, fetițele, Elena(13 ani) și Claudia(8 ani) sunt doar în papucei de plastic, pantofiorii îi țin pentru a merge la scoală, nu își permit să îi poarte. Fratele mare, Iulian( 15 ani) poartă  o pereche de încălțări care, cândva, au putut fi numiți bocanci.
Se apropie iarna și ei o așteaptă cu groază. Frigul aduce doar nenorocire și boală pe care nu-și permit să o trateze.

” Când e cald, e mai simplu, dormim afară, unde și gătim…când avem ce. Acum, Elena  e obligată să iasă să facă mâncare în frig. Pe ea au căzut sarcinile casei, de când maică-sa i-a părăsit. A plecat, în urmă cu șase ani, și dusă a fost. Nu i-a mai căutat, niciodată, fata cea mică avea doar doi ani. Nu vreți să știți cât de greu ne-a fost și cât au plâns ăștia mici. Au plâns până nu au mai avut lacrimi”, ne-a spus tatăl, Cristian-Constantin.

Tatăl se luptă ,cu disperare, să supraviețuiască

Copiii ne privesc tăcuți, nu au încredere în oamenii mari. Lumea le-a oferit doar suferință. Se deschid greu și își expun, cu durere, lipsurile.
„Astăzi, am mâncat doar pâine, asta a fost tot ce am avut. Dar nu foamea ne chinuie cel mai tare, ci frigul, că nu avem o sobă și asta mică e mai sensibilă și se îmbolnăvește ușor. Dacă pățește ceva, nu știm ce o să facem, mai ales ,acum, când spitalele sunt pline”, ne spune Iulian cu o maturitate pe care ,rar, o găsești la adolescenți.

Nu cer de pomană, oamenii din sat îi știu de copii cuminți și respectuoși.
Doar soarta le-a fost potrivnică.
Tatăl muncește, de dimineața până seara, prin sat, la tăiat de lemne, în gospodăriile altora. Banii sunt extrem de puțini, abia dacă le acoperă nevoile primare. A primit o ofertă de muncă în Danemarca.
” Banii erau buni, ma ajutau să mai ieșim din sărăcie, dar cu cine să-i las? Am tot căutat, dar toată lumea are probleme, nimeni nu are nevoie și de ale mele”.

Băiatul, cel mai bun la examenul de capacitate

Copiii rămân să se îngrijească unii pe alții. Merg la școală cu îndârjirea  înecatului care vede țărmul, undeva, în depărtare. Fiecare dintre ei este premiant și conștient că doar învățând poate scăpa din mizerie.
Când îi întrebăm de școală, li se luminează  fețele pătate de mizerie. Dintr-o dată, au redevenit copii. Se reped să ne arate diplomele.

O fetiță care a uitat să râdă datorită lipsurilor, care tremură, incontrolabil, din cauza frigului, ține strâns, în mânuțele crăpate de muncă, diploma de premiantă. E foarte mândră de realizările școlare și, contrar vârstei fragede, conștientă că școala este singura ei șansă să scape de sărăcie. Dar surpriza cea mai mare este Iulian. A luat locul I la examenul de capacitate.
Acum, e la liceu și vrea să ajungă și la facultate. „Când citesc, uit de toată durerea mea”. Cuvinte uluitoare venite din gura unui copil care nu a avut o secundă de fericire sau susținere.
” Băiatul a fost primul la examene. Cu norocul stă el prost„, completează tatăl.

Nu are nici măcar o păpușă

Cea mică nu își cunoaște mama. Pentru ea, sora mai mare este adevărata mamă. Ea le gătește, le spală și le face curat.
Dacă ar trece, pe drum, pe lângă mama ei adevărată, nu ar simți nimic. Nu are nici măcar o păpușă și visează la munți de ciocolată.

Acești copii, remarcabili,  nu așteptă vacanța, conștienți că nu au unde să plece. Când mulți părinții își duc odraslele la meditații și le pun lumea la picioare, dacă iau o nota bună, ei stau între pereții aproape căzuți, strânși unii în alții să se apere de ger și învăță fără să-i forțeze cineva.

La final, nu vreau să vorbesc de soartă, destin sau să-l invoc pe Dumnezeu, ci de lumea în care trăim. O lume lipsită de omenie, de sentimente, de afecțiune. Uităm cât de insignifiantă este viața fiecăruia dintre noi, ne aruncăm într-o luptă avară, din care nu vom ieși, cu siguranță, câștigători. Nu privim în jur, nu întindem o mână de ajutor, nu sesizăm zbaterile, foamea, lipsurile semenilor noștri.

Suntem singura specie care nu-și protejează puii. Vanitatea ne împinge să oferim prea mult, în situații inutile, și să ignorăm, cu desăvârșire, oamenii loviți de destin. Dar, în același timp, suntem capabili și de compasiune și altruism. Când vrem și ne unim, putem schimba destine, putem întinde mâini salvatoare de care să se agațe ființe a căror „vină” este  că s-au născut. Acești copilași au nevoie de aceste mâini, cu ajutorul nostru, ei pot fi salvați și poate ,cândva, ei vor fi cei care ne vor întinde o mână binevoitoare.

Cei care vor să-i ajute pe acești micuți să treacă cu bine peste iarnă grea ce sta să vină o pot face donând AICI:

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
RO11BRMA0999100093268115
BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România

Le mulțumesc lui Dan Brainless care mă susține în campaniile mele și Danei Neagu, jurnalist, voluntar al asociației, care m-a însoțit pe teren și se ocupă îndeaproape de cazul acestor copii.