Descriere

Mama a murit în fața lui, sora sa a plecat și ea la Ceruri, iar tatăl l-a părăsit pentru o femeie

În ajun de Mos Nicolae, când copiii se bucură, sub privirea plină de dragoste a părinților, de cadourile primite, un băiețel se pregătește să-și viziteze mama. Drumul spre cimitir este un drum numai al lui. O cale cât o durere, măsurată în lacrimi și întrebări fără răspuns. Calcă apăsat, sigur, pașii săi sunt întipăriți în pământul ce înconjoară mormintele.
La numai 11 ani, Andrei a primit de la viață atât de multe lovituri care ar fi pus în genunchi orice adult. Mama sa a murit sub ochii lui, sora lui a trecut și ea în lumea celor drepți, anul trecut, la numai 9 ani, iar tatăl său l-a părăsit. Locuiește cu bunica într-o casă care se poate prăbuși, în orice secundă, peste ei. La el nu a venit Moșul! Nu a avut cu ce. Disperat, s-a dus să-și plângă durerea la mormântul mamei. “Mami, mă vezi, mă asculți?! Ajuta-mă, bunica nu mai poate, iar eu nu știu ce să fac, dă-mi un semn – oricât de mic”. Privește pierdut crucea, parcă ar aștepta ceva. Cerul se stinge, ușor, luând cu el și ultimul strop de energie din trupul copilului. Pământul se usucă, iarba se ridică pe crucea din lemn, deformată, căutând parcă mângâierea mâinilor lui de copil.

În satul Podenii Vechi, județul Prahova, există o casă bătrânească cârpită, an de an, de mâinile obosite ale unei bunici. Când plouă, apele se prăvălesc de pe deal asupra lor, parcă vrând să le ia și ultimele lucruri pe care le mai au. În această casă crăpată de la fundație, inundată de viitură de nenumărate ori, cu un acoperiș pavat cu celofan, un copil de 11 ani trăiește o poveste cutremurătoare. Când avea numai 6 ani, mama sa a intrat în comă diabetică și a murit sub privirea plină de groază a băiețelului. Sora sa s-a născut cu tetrapareză spastică și a fost martor neputincios la tot chinul fetiței până când și aceasta a pierdut lupta cu viața, la numai 9 ani. Chinul lui Andrei nu se oprește aici, tatăl său s-a recăsătorit și l-a părăsit. Bunica Rodica este singura care nu i-a întors spatele și se chinuie să-l crească dintr-o pensie de 500 de lei și ajutorul social de care băiețelul beneficiază de pe urma morții mamei. Din cauza șocului, Andrei are probleme hormonale și coșmaruri, în fiecare noapte.

Povestea lui Andrei

În casa lor arde ușor o lumânare. Umbre macabre lasă amprente pe pereți. În fiecare seară, când vine ora de culcare, șoptește, în taină, o rugăciune fierbinte. Nu puține sunt nopțile când somnul îl găsește cu ochii plini de lacrimi.
Stă întins în camera rece și privește patul gol în care, cândva, au dormit mama și sora lui. Un pat vechi, din scânduri uscate, un pat urât, fără suflet. Dacă ar fi putut, ar fi târât patul în mijlocul străzii și l-ar fi ars. Nimic nu urăște mai mult pe lume decât patul acela scorojit. Poartă în el umbra morții.

“ Mi-e atât de dor de tine”

Palmele ating, ușor, așternutul și se cutremură sub amintirea trupului firav al mamei. Ultimele ei respirații stau întipărite – urme de suflet – în perna veche, țărănească.
Când au venit să o ia, pe el nu l-a observat nimeni. Nu a putut să se miște. A stat și a privit cum oamenii aceia săltau trupul mamei în interiorul mașinii.
După ce au plecat, a ieșit în drum și s-a rugat să îl ia și pe el. Dar nu l-a mai auzit nimeni.

Visele lui sunt bântuite

Dacă ar putea ar trimite un pumn de lacrimi să înveselească iarba crescută peste sufletul mamei. Le-ar ruga să hrănească florile adormite la căpătâiul ei și parfumul lor să îi mai mângâie, măcar o dată, fața îndurerată. “ Mami, bunica plânge! Îi e frică că rămânem fără casă. Tata nu ne ajută, a plecat. Nu mă interesează că nu vine Moșul, vreau doar ca bunica să fie fericită. Mi-e atât de dor de tine!”. Cade într-un somn chinuit de coșmaruri.
Un pat din lemn scorojit trece în zbor pe deasupra caselor, a mașinilor, a oamenilor, a cimitirului și se așează, ușor, lângă crucea strâmbă. Copilul se întinde pe așternuturile răvășite. Doarme. Un somn vechi, un somn fără vise. Doar mama vine, încet, și trage peste el pătura călduroasă….

Povestea Bunicii

Și-a îngrijit nepoțica paralizată de când s-a născut și până în mormânt

Obosită de ani și de loviturile sorții, Rodica Grigore, din Podenii Vechi, județul Prahova, șoptește o poveste de viață greu de imaginat.
Toate i-au fost femeii potrivnice în viață. Soarta a lovit-o din toate părțile. Și-a pierdut bărbatul când avea doar 31 de ani. A promis în fața cerului că nu se va mai recăsători. Pe el îl lăsase Dumnezeu, el va rămâne veșnic în sufletul ei. În urmă cu 6 ani, Dumnezeu i-a luat și fiica lăsând-o să îngrijească, singură, doi nepoți mici. Fetița era bolnavă, iar băiatul începea să prezinte semne de instabilitate emoțională.

“Pe tatăl lui nu-l interesează chinul copilului”

“Soarta m-a lovit rău, maică! Mi-a murit fata în brate, durere mai mare pentru un părinte nu există. În urma ei au rămas un băiețel și o fetița care s-a născut cu tetrapareză spastică. Numai eu știu cât m-am chinuit cu ea, sărăcuța. Era paralizată și trebuia schimbată, hrănită printr-un furtun, plămânii aspirați…. Și Andrei a fost martor la toate astea. Anul trecut, nepoțica mea a plecat lângă mama ei după o viața trăită în chin. Ginerele meu, tatăl copiilor, s-a recăsătorit și dus a fost. Mai vine pe la Andrei cu ceva de mâncare și cam atât. Nu-l interesează că băiatul lui stă într-o casă care poate să cadă peste el, că abia avem ce să mâncăm, că Andrei are coșmaruri și plânge”, ne-a povestit, amărâtă bunică.

A încercat să construiască o casa cu mâinile ei

Disperată, având o pensie de 500 de lei,a făcut împrumut la CAR și s-a apucat să construiască singură o anexă în care să poată locui.” Cu mâinile mele am încercat să ridic câteva camere, să fugim din calea viiturii care va veni sigur și iarna asta. Dar iar nu am avut noroc! Și casa asta s-a crăpat de la fundație până la tavan. Nu știu ce să mai fac,încotro să o apuc”, plânge bătrâna.

Lovitură după lovitură. Dumnezeu i-a dat bătrânei încercare după încercare, parcă pregătind-o pentru o viață luminată în lumea eternă. Singura lor alinare este o potecă spre cea care-i ascultă… Acolo, Sus!

Porțile cimitirelor nu se închid, niciodată.
Există lumânări pe care nicio lacrimă nu le poate stinge. Ele ard suflete, flacăra se întinde dincolo de lumea reală, purtând cu ea mesaje pe care doar condamnații la viață le pot transmite.
Bunica l-a învățat pe Andrei să aprindă primele lumânări. Era mic, stătea alături de ea, în fața crucii din lemn afumat, și asculta revolta bătrânei față de soartă. Gesturile lui erau mecanice. Așeza o lumânare în pământul reavăn și încerca să-și amintească figura mamei. Parcă ar fi semănat cu bunica, parcă semăna cu el sau cu sora lui, plecată și ea la cer.

Aici a învățat să plângă, în fața mormintelor mamei și a surorii lui s-a maturizat brusc, a perceput durerea ca pe o bucată de suflet lipsă.

Aceste două suflete chinuite parcă văd o inscripție din fier forjat, ruginită, ce formează un arc de cerc șchiop deasupra intrării în cimitir.
„Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”. Un infern a cărui sudură moare încet de la intemperii și timp.

NOI putem să-i ajutăm să iasă din acest infern care pare să nu mai aibă sfârșit. NOI putem să înfăptuim miracolul Crăciunului și să le aducem un stop de speranță și o fărâmă din sufletul celor adormiți care să le ghideze pașii spre LUMINĂ!

Cei care vor să-l ajute pe Andrei și bunica lui pentru a-și repara căsuța și pentru a avea un Crăciun fericit o pot face donând AICI:
Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
RO11BRMA0999100093268115
BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România
Le mulțumesc lui Dan Brainless care mă susține în campaniile mele și Danei Neagu, jurnalist, voluntar al asociației, care m-a însoțit pe teren și se ocupă îndeaproape de cazul acestor copii, lui Radu Mitroi pentru susținerea tehnică și celor care sunt în permanență alături de noi.