Trei copilași, abandonați de un tată extrem de agresiv, sunt crescuți în sărăcie lucie, într-o cameră cât o cutie de chibrituri, de o tânără mămică care a suportat abuzuri crunte  din partea unui monstru cu chip de om

Destinul Nadiei (22 de ani), dintr-o comună din județul Prahova, este unul crud și necruțător. A făcut trei copii cu un bărbat care a bătut-o, până la sânge, ani în șir, fără motiv, doar pentru că respira același aer cu al lui. O lovea fără să-i pese că martori sunt niște copilași speriați, veniți pe lume fără nicio vină. Când s-a plictisit să-și folosească nevasta pe post de sac de box, și-a luat tălpășița și dus a fost! Acum, tânăra mămică îi crește singură și se chinuie să supraviețuiască de pe o zi pe alta. Locuiesc cu toții într-o singură cămăruță de nici 6 metri pătrați. Una dintre fetițe s-a născut cu leziuni cerebrale și mari probleme de sănătate, digestive și tranzitorii.

Ignoranța părinților se repercutează asupra copiilor. Nepăsarea se transformă în vină, vina în greșeală și greșeala în dramă.
România este țara unde o palmă aplicată unei femei transformă, de cele mai multe ori, NU în DA! Femeia este învățată să creadă că bătaia pe care o încasează de la bărbat este declanșată, întotdeauna, din vina ei.
Până și unele plângeri adresate poliției se se încheie cu replica ironică :”Ai făcut tu ceva, nu te-a bătut degeaba!”

Medicul, ofensat că i-a dat prea puțini bani

Într-o casă dărăpănată, la doar 17 ani, Nadia își întemeia o familie bazată pe instincte și acceptul tacit al unei societăți nepăsătoare. Copiii apar repede, mulți…damnați! Prima fetiță, Diana( 4 ani) se naște cu mari probleme de sănătate, iar lipsa banilor fac ca micuța sa fie condamnată la o viață în întuneric. “Medicii  mi-au spus că, la naștere, i-a ajuns lichid amniotic în plămâni, i-a blocat căile respiratorii și oxigenul nu a mai ajuns la creier. Eram disperată, avem la mine doar 200 de lei și când i-am dat medicului 100 de lei, restul l-am păstrat pentru scutece, mi i-a aruncat în față și mi-a zis că eu cu banii ăștia vreau să-mi salveze copilul? Până la urmă, a venit un alt doctor care a avut grijă de ea. Avea și probleme digestive și de tranzit și a fost operată de urgență. A stat cu burtica deschisă timp de un an, anus împotriva naturii. Are și leziuni cerebrale, nu poate vorbi și probleme locomotorii. Pe tatăl ei nu l-a interesat ,niciodată, că are un copil bolnav. Numai eu știu cât ne-am chinuit amândouă prin spitale”, mi-a spus fata plângând amar

Lovită cu brutalitate că l-a prins cu altele

Ignoranța, sărăcia și lipsa educației fac ca tânăra să mai facă doi copii, Ianis( 3 ani) și Maria( 2 ani), cu un bărbat agresiv, lipsit de orice sentiment patern. Curând, Nadia a descoperit că bărbatul de lângă ea este o bestie cu chip de om. A apărut prima palmă care s-a transformat, rapid, în pumni nimicitori. Bătăile erau regulate și, de cele mai multe ori, extrem de sălbatice. Tânăra mămică nu riposta, încerca doar să-și protejeze copiii, ca furia bărbatului să nu se abată și asupra  lor. Trăiau într-o singură cameră, nu aveau unde să se ascundă. Cei mici își acopereau, instinctiv, ochișorii plini de lacrimi și se înghesuiau unul în altul.

Ploaia de lovituri, înjurăturile tatălui și rugămințile, disperate, ale mamei erau decorul în care au fost nevoiți să își trăiască zilele. „Mă lovea din senin, fără motiv. Că nu-i place mâncarea, că plâng copiii și-l deranjează, iar când am aflat că vorbea cu alte femei și am îndrăznit să-i pun întrebări, m-a bătut atât de rău că nu mai credeam că mai scap cu viață. Dădea în mine cu palmele, pumnii, picioarele, nu avea milă. Mă înjura și mă umilea. Am suportat, îmi era rușine să povestesc ce mi se întâmplă, parcă lumea nu mă vedea, mereu, vânătă. Și am sperat că o să se schimbe, dacă nu pentru mine, măcar pentru copii”, își continuă Nadia povestea cu glas stins.

Se punea scut în fața micuților

Când bărbatul intra în cameră, timpul, parcă, se oprea în loc. Secundele nu mai înaintau, teama le oprea odată cu respirația copiilor. Ochii lor, plini de spaimă, căutau un refugiu: mama lor!
Nadia, sub ploaia de lovituri, se punea scut în fața micuților.
Tânăra nu voia să plângă. Știa că dacă va plânge, copiii vor începe să strige de spaimă și bărbatul se va enerva și mai tare.
Se ruga la Dumnezeu ca loviturile să se oprească. Pe el nu îl mai ruga, demult, să aibă milă. Copiii nu îl cunoșteau, încă, pe Cel de Sus. Știau doar că, în momentul în care tatăl intra furios în casă,  ei trebuie să se ascundă în locuri cât mai întunecate.

“Rugați-vă la îngerașul vostru”

Câtă teamă poate transforma copilăria într-un calvar? Trei suflete speriate, Diana, Ianis și Maria, se înghesuie într-un colț de cameră.
Diana strânge în brațe o păpușă jerpelită. E prietena ei cea mai bună. Copila nu se poate ridica de jos, este bolnavă, operația suferită  încă nu s-a vindecat.
Loviturile bărbatului asupra mamei nu mai contenesc. Frățiorii ei plâng și încearcă să se facă una cu peretele, să devină invizibili în dorința lor de a nu cădea sub privirile tatălui.
Păpușa zdrențuită se sufocă la pieptul copilei. Dacă ar putea vorbi, micuța
ar implora-o să îl facă pe bărbat să dispară. Atât își dorește, să nu își mai vadă frățiorii tremurând de frică și mama plină de vânătăi. Dar păpușa nu o poate ajuta…
Și palma care se ridică asupra mamei, ca un nor aducător de vreme rea, întinde asupra copiilor o umbră neagră. Stau blocați, cu ochii transparenți și plini de lacrimi, încercând să înțeleagă de ce mama plânge, de ce tatăl scoate sunete de neînțeles și de ce lor nu le spune nimeni cuvinte frumoase?

” Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, totdeauna fii cu mine….”
Micuții încearcă să-și împreuneze mânuțele în dreptul gurițelor, așa cum i-a învățat mami să se roage.
“Când o să vă fie frică, când mami nu o să vă poată proteja, apropiați-vă mânuțele de sufletele mici și rugați-vă îngerașului vostru să vă ajute”. Și îngerii la care implorau plângeau laolaltă cu ei…

“Când plâng după dulciuri și jucării, mă doare mai tare decât atunci când mă lovea cu pumnii”

După cinci ani plini de abuzuri, bărbatul a plecat, fără să mai privească înapoi. “Ne-a părăsit, anul trecut. Nu a mai dat niciun semn de viață. Nu-l interesează cum trăiesc copiii lui. Îmi este îngrozitor de greu. Trăim din ajutorul de boală pentru Diana și alocațiile copiilor. Am încercat să muncesc ca femeie de serviciu într-un mall, la Ploiești, dar a trebuit să abandonez pentru ca Diana are nevoie de îngrijire permanentă. Stăm cu toții într-o camera, în casa părinților mei. Nu am nici măcar un televizor să se uite și ei la desene animate. Mi-e groază că și frigiderul o să se strice, a început să curgă apă din el. Copiii au nevoie de hăinuțe, scutece, medicamente. Nu exista durere mai mare, nici când tatăl lor mă lăsa fără suflare, decât atunci când plâng după o ciocolată sau jucării frumoase, cum au alți copii, iar eu nu am de unde sa le dau. Sunt mici și nu înțeleg.  Cheltuielile sunt foarte mari. Nu mai știu încotro să o apuc, ce să fac să le fie bine. Ei sunt toată lumea mea, n-am să-i părăsesc, niciodată, și am să mă zbat pentru fericirea lor până la final. Pe tatăl lor nu am să-l iert pentru ce a făcut”, mi-a spus Nadia cu disperare în glas.

Nu a auzit, niciodată, o vorbă frumoasă

În ciuda tuturor lipsurilor, Nadia își iubește cu disperare copiii. Îi ține curați și îngrijiți. Nu bea, nu fumează, nu și-a luat nici măcar un telefon când cel vechi și-a dat duhul. Fiecare leuț îl cheltuie pentru nevoile celor mici.
Această tânără necăjită, în afară de sărăcie și bătăi, nu a avut, niciodată, parte de nimic. Nu a primit o floare, nu a auzit o vorbă frumoasă și nu a cunoscut frumusețea lumii. Pentru ea momentele frumoase ale vieții au constat în zilele în care nu își lua bătaie.
Și-ar dori să își  poată lua copiii și să plece. Să înceapă o viață nouă.
Dar știe că e condamnată să-și trăiască viața în camera mică și dărăpănată, unde se înghesuie cu cei trei micuți, privind cu groază la un viitor sumbru.
Iar un copil care nu își iubește copilăria va deveni un matur pentru care lumea este doar o punte spre uitare.
Copiii nu se nasc săraci, needucați sau fără viitor – ei se nasc pentru că așa decidem noi, oamenii mari care, apoi, nu facem nimic pentru a le oferi o viață mai bună.

Noi, dăruind oricât de puțin, putem să le oferim acestor copilași dreptul la o copilărie adevărată. Împreună putem să transformăm rănile provocate de un monstru, care nu poate fi numit tată, în vagi amintiri apoi în uitare binecuvântată.

Cei care vor să ajute această familie necăjită o pot face donând AICI:

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
RO11BRMA0999100093268115
BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România