De Ziua Mamei, doi copilași sărmani trimit o rugă fierbinte în văzduh: “Doamne, dă-i mamei zile!"

Femeii i-au cedat rinichii, tatăl a plecat de acasă , iar micuții își trăiesc copilăria într-o casă dărăpănată, urmăriți de groaza că-și vor pierde părintele

În aceste zile, atenția noastră e îndreptată spre durerea vecinilor ucrainieni. Este firesc și niciun refugiat, ajuns în România, nu a fost lăsat la voia întâmplării.

Însă, chiar lângă noi, există și copii care suferă, care au nevoie, cu disperare, de ajutor.
Florin (9 ani) și Bianca (7 ani), dintr-un sătuc din județul Prahova, trăiesc o adevărată dramă. Rinichii mamei au cedat și aceasta își petrece zilele în spital pentru dializă. Anul trecut, când boala ei s-a agravat, tatăl lor a ales să plece de acasă. Nenorocirea micuților nu se oprește aici. Forțați să vadă cum viața mamei se scurge, picătură cu picătură, soarta le-a mai dat o lovitura: sărăcia cruntă.
Fumul care le acaparează plămânii pentru că soba s-a stricat, frigul care le intră în casă prin geamurile și ușile năruite, butoiul cu apă rece la care sunt nevoiți să se spele, dulciurile și jucăriile, televizorul, lucruri atât de banale pentru noi, un lux pe care nu și-l permit și pe care-l trăiesc doar în puținele nopți în care visează frumos, teroarea că vor rămâne fără părintele drag, neputința din ochii lor când văd brațele găurite ale mamei, îți înfioară fiecare celulă din corp.

A fost odată ca niciodată, într-o țară plină de indiferență, doi frați care sunt legați nu doar prin puterea sângelui, ci și prin intensitatea suferinței. Ei își trăiesc sărăcia într-o căsuță dărăpănată, într-un ținut uitat de Dumnezeu și viciat de oameni. Lumea s-a schimbat în jurul lor, copiii se joacă pe telefoanele părinților, își fac temele pe tablete, privesc desenele animate la televizoare cât un cinematograf și pregătesc felicitări pentru cea care le-a dat viață. În acest timp, Bianca și Florin se chinuie să supraviețuiască și, de Ziua Mamei, îl roagă pe Dumnezeu să-i dea acesteia zile.

“Abia supraviețuim, nu pot munci, uitați-vă la brațele mele”

O fetiță își dorește să fie prințesă, frătiorul nu are dorințe mari, doar să își repare bicicleta stricată. Visuri de copii inocenți, uitați de societate printre dealurile unui cătun din Prahova. Mașinile nu pot urca până la căsuța lor.

O femeie peste care anii au lăsat urme de durere și chin, ne așteaptă în josul străduței abrupte. Își duce, cu greu, multele haine ponosite care ar trebui să o apere de frig.
Drumul taie câteva curți înfundate, un câine cu aspect îndoielnic se zbate într-un lanț care îi depășește puterile.
Sărăcia și necazul parcă au coborât peste colțul acesta de lume.
Ramona se zbate să câștige lupta cu viața. Este nevoită să meargă la spital, de câteva ori pe săptămână, pentru dializă, unde stă până seara târziu. Slabă, trasă la față și cu ochii arși de suferință, cu brațele făcute praf din cauza tratamentului agresiv, părăsită de bărbat, rămasă cu doi copii mici care se zbat în sărăcie, ea se află pe marginea prăpastiei.

“Rinichii mei nu mai funcționează și, de anul trecut, a trebuit să încep dializa. Vine salvarea, mă ia de acasă și mă aduce, înapoi, noaptea. Am o vecină căreia i s-a făcut milă de mine și are grijă de copii cât sunt în spital. Sunt disperată, abia supraviețuim, eu nu pot munci și mă descurc cu alocațiile și ce-mi dă tatăl lor. Îmi sângerează inima când văd cum se îneacă în fumul care iese din soba defectă, cum visează la dulciuri, jucării, un televizor care să-i mai facă să uite”, ne-a spus femeia plângând.

“Când o să fiu mare, vreau să mă fac doctoriță, să o vindec pe mami”

Ochii triști ai micuței Bianca privesc cu durere vănătăile de pe brațele mamei. Palmele ei micuțe ating, ușor, zona dureroasă, încercând să aducă puțină alinare. Pleoapele ei se închid ușor, privirea se umple de lacrimi într-o rugăciune îndreptată către un Dumnezeu al copiilor. Ei sunt singurii care cred, cu adevărat, în puterea viselor.
Într-o zi de coșmar, mămica lor s-a îmbolnăvit atat de grav încat doctorii vin mereu să o ducă la spital. Dar nu reușesc să o facă bine. De fiecare dată când mămica pleacă cu salvarea, micuților le este teamă că ea nu o să se mai întoarcă.

“Domnu’, e adevărat că fetițele din lumea fericită au o cădiță, cu spumă roz, numai a lor?”

Copiii stau, gânditori, pe treptele reci și sparte ale casei. Curtea, în paragină, nu le oferă nicio bucurie. O minge spartă zace, părăsită, într-un colț plin de bălării.

O altfel de lume, mai frumoasă, trebuie să existe undeva. O lume în care copiii pot mânca câte dulciuri își doresc, în care băieții au niște jocuri pe televizor cu mașini și fotbal. În lumea aia, care s-ar putea să existe, fetițele se îmbracă în roz și își scot cățelușii la plimbare. Se așază, alături de părinții lor, pe o băncuță în parc și citesc, pe tablete, povești cu prinți și prințese.

“Domnu’ , este adevărat că fetițele din lumea fericită au o cădița doar a lor, unde își fac bai în apă caldă, acoperită cu spumă roz care miroase a gumă de mestecat? Noi ne spălăm la butoiul asta ruginit, iarna este foarte rece apa și ne îngheță mâinile – dar ne-am obișnuit. Eu nu cred ,totuși, că există spumă ros cu miros de bomboane. Dar apă caldă știu că există”.

Își plânge neputința cu disperare

O întoarcere, forțată, în timp. Durerea poporului român emană din pereți, din grinzile mucegăite, din casa goală – prin dorința copiilor de a avea un televizor, jucării, hăinuțe călduroase.
Disperarea unei mame bolnave care vede cum viitorul micuților ei este pecetluit. O soartă crudă pe care realizează că nu o poate schimba.
Ca orice mamă, și-ar da viață pentru ca micile ei suflete, chinuite, să poată avea un alt destin. Măcinată de boala aprigă, Ramona își plânge neputința, în ficare noapte, după ce copilașii merg la culcare. În întunericul camerelor înghețate, mâinile îi tremură neputincioase, palmele se unesc într-o rugăciune egală cu revolta care îi sapă  răni adânci în suflet.

” Doamne, coboară privirea asupra copiilor mei. Sunt nevinovați. M-ai pedepsit pe mine, dar ai gijă de micuții mei. Sunt cu inima curată”.

Anii au trecut atât de repede. Nu își aduce aminte dacă a fost fericită, vreodată, dacă a răs, dacă a fost frumoasă sau urată, dacă a iubit sau a fost iubită.
Zilele lor au devenit de piatră. Grele, mohorâte, imposibile.
Nu pot privi cerul, este mult prea sus pentru ei, stiu că nu se pot ridica până acolo – picioarele lor, nesigure, sunt adâncite în noroiul unei lumi care nu le aruncă nici măcar o iluzie.

A fost odată ca niciodată, într-o țară plină de indiferență, doi frați care sunt legați nu doar prin puterea sângelui, ci și prin intensitatea suferinței.

Împreună putem să arătăm unei fetițe necajite că exista cădițe cu spumă roz, ca și ea poate să aibă rochițe de prințesă și papuși frumoase. Că se poate încălzi fară să se sufoce din cauza fumului gros!
Cei care doresc să ajute în această campanie o pot face AICI:

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
RO11BRMA0999100093268115
BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România

 

Am hotărât să nu fac publică adresa Ramonei. Este singură, bolnavă, cu doi copii mici. O voi proteja de oamenii rău intenționați care vor să distrugă binele pe care încercăm să-l facem. În ultimele campanii, familiile pe care le-am ajutat au avut de suferit pentru că am fost prea transparent cu adresa lor. Din fericire, totul s-a terminat cu bine.
Cei care vor să o cunoască personal pe Ramona, mă pot însoți, peste două săptămâni, când voi ajunge, din nou, la ea. Totul va fi postat pe pagină. Ca să nu fiu acuzat că ascund ceva, așa am procedat în toate campaniile mele. Cine vrea să mă însoțească e binevenit, în grup organizat. Nu voi mai tolera comentarii jignitoare sau acuzații fără acoperire. Pentru mai multe amănunte, vă rog, lăsați un mesaj în privat.

Împreuna facem diferența!

Vreau să ajut!

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă, astăzi!

Când guvernanții ne vor indiferenți, ar trebui să îi sfidăm și să le demonstrăm că schimbarea vine de la fiecare dintre noi. Nimic pentru stat, totul pentru români!

Cea mai mare pomană este să oferim mâncare și o cană cu apă celor care au, într-adevăr, nevoie. Când un străin îți bate la ușă și îți cere o bucată de pâine, nu îi închide ușa în față, izgonirea unui om flămând este un păcat îngrozitor!

Mâncarea și medicamentele – sunt bunurile moderne, primare, de care ar trebui să beneficieze, prin lege, oricine. Evoluția societății ne-a adus în situația în care nimeni nu ar trebui să mai fie înfometat sau să-i fie teamă de o boală banală. Și totuși, în România, există oameni lipsiți de aceste lucruri. Din păcate, mulți dintre ei sunt copii și bătrâni nevinovați.
Exact cele mai vulnerabile pături ale societății.

Vă propun să fiți alături de mine într-un proiect prin care oferim ajutor, permanent, persoanelor care au, cu adevărat, nevoie. Sunt mulți, nu îi putem ajuta pe toți, dar o pâine se poate transforma în 10 pâini, iar 10 pâini se pot înmulți în 100.

Asociatia “Povesti cu zâne și cu zmei”!
Cont Banca Românească

Lei RO11 BRMA 0999 1000 9326 8115

Euro RO11 BRMA 0999 1000 9659 6573


SWIFT/ BIC : BRMAROBU
Banca Românească
Bulevardul Carol I 50 Bloc 14B, Parter, Câmpina 105600 – România

Premianți la şcoală, îşi trăiesc copilaria în chinuri groaznice.

Abandonați de mamă, trăiesc cu pâine goală și se încălzesc la o ...

Copil aproape orb

Un copil aproape orb și frații săi se roagă pentru o pungă cu pufuleți

Părăsiți de mamă, șase micuți trăiesc la limita supraviețuirii...

Parasit

Părăsit de soție, crește singur 7 copii

Părăsit de soție, un bărbat bolnav crește 7 copii dintr-o pensie de ...

Ai nevoie de ajutor sau ai cunoștința despre un caz? Ajuta-ne sa ajutam!