Progres Campanie

Progres: De Ziua Mamei, doi copilași sărmani trimit o rugă fierbinte în văzduh: “Doamne, dă-i mamei zile!”

Ne-ați ajutat să ne îndeplinim promisiunile! 🙏Pentru prima oară, vor sărbători Paștele într-un cămin cald și primitor.
 
Începând de astăzi, Bianca și Andrei, cei doi copilași ai Ramonei, mama singură a cărei rinichi au cedat și este nevoită să facă dializă pentru a supraviețui, au, în sfârșit, camera lor.
Cele trei suflete necăjite nu se vor mai înghesui într-o singură odaie insalubră unde sursă lor de căldură era o sobă care scotea un fum gros ce le inunda plămânii. Pentru că nu aveau loc într-un singur pat, Ramona, în ciuda bolii extrem de grave, dormea direct pe ciment, pe o saltea.
 
Cu ajutorul vostru, am reușit să le oferim un cămin confortabil unde frigul și igrasia nu-și vor mai face simțită prezența. Pe lângă soba pe care am cumpărat-o, a fost reparată și cea veche. Acești copilași necăjiți au mai primit în dar laptop, tabletă, televizor, o bicicletă nouă, haine și multe jucării. Mamei i-au fost plătite facturile și i-a fost asigurată hrana pentru o perioadă lungă de timp. Urmează să mai fie aduse piese de mobilier și instalate aplice. Țin să precizez că petele de pe pereți sunt vizibile pentru că nu se uscase lavabila 🙂 .
 
Cei interesați pot găsi în comentarii link-uri cu progresul campaniei. Vă mulțumesc că nu ați rămas indiferenți în fața durerii lor, în ciuda situației economice actuale, și vă sunt recunoscător că sunteți alături de mine în încercarea de a împărți un strop de fericire! 🙏
Cei care vor să ne sprijine în demersurile noastre o pot face AICI:
Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
RO11BRMA0999100093268115
BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România

Împreuna facem diferența!

Vreau să ajut!

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă, astăzi!

Când guvernanții ne vor indiferenți, ar trebui să îi sfidăm și să le demonstrăm că schimbarea vine de la fiecare dintre noi. Nimic pentru stat, totul pentru români!

Cea mai mare pomană este să oferim mâncare și o cană cu apă celor care au, într-adevăr, nevoie. Când un străin îți bate la ușă și îți cere o bucată de pâine, nu îi închide ușa în față, izgonirea unui om flămând este un păcat îngrozitor!

Mâncarea și medicamentele – sunt bunurile moderne, primare, de care ar trebui să beneficieze, prin lege, oricine. Evoluția societății ne-a adus în situația în care nimeni nu ar trebui să mai fie înfometat sau să-i fie teamă de o boală banală. Și totuși, în România, există oameni lipsiți de aceste lucruri. Din păcate, mulți dintre ei sunt copii și bătrâni nevinovați.
Exact cele mai vulnerabile pături ale societății.

Vă propun să fiți alături de mine într-un proiect prin care oferim ajutor, permanent, persoanelor care au, cu adevărat, nevoie. Sunt mulți, nu îi putem ajuta pe toți, dar o pâine se poate transforma în 10 pâini, iar 10 pâini se pot înmulți în 100.

Asociatia “Povesti cu zâne și cu zmei”!
Cont Banca Românească RO11BRMA0999100093268115
SWIFT/ BIC : BRMAROBU
Banca Românească
Bulevardul Carol I 50 Bloc 14B, Parter, Câmpina 105600 – România

Premianți la şcoală, îşi trăiesc copilaria în chinuri groaznice.

Abandonați de mamă, trăiesc cu pâine goală și se încălzesc la o ...

Copil aproape orb

Un copil aproape orb și frații săi se roagă pentru o pungă cu pufuleți

Părăsiți de mamă, șase micuți trăiesc la limita supraviețuirii...

Parasit

Părăsit de soție, crește singur 7 copii

Părăsit de soție, un bărbat bolnav crește 7 copii dintr-o pensie de ...

Ai nevoie de ajutor sau ai cunoștința despre un caz? Ajuta-ne sa ajutam!