Tatăl copiilor, unul dintre gemeni, a murit chiar sub privirile îngrozite ale băiețelului

În localitate Aricești, județul Prahova, bunica Filofteia trăiește în durere, lacrimi și suferință. Povestea acesteia este cruntă. Băieții ei, gemeni, au plecat la cer, unul după celălalt, în numai trei săptămâni, de parcă viața pe pământ nu mai avea sens fără jumătatea pecetluită prin sânge. Ion Marin, unul dintre bărbații decedați, își creștea singur cei doi copii pentru că cea care le-a dat viață i-a părăsit încă de când erau de-o șchioapă. Acum, bătrâna de 79 de ani este și mamă și tată pentru cei doi nepoți ai săi, Mihaela și Cosmin, rămași singuri pe lume.
Nu-și permite să cumpere prea multă hrană de la magazin,mănâncă ce plantează în grădină, cu ultimele ei puteri. Dintr-o parte din casa cad bucăți mari de tencuială, iar bunica a ajuns la capătul puterilor.

Tanti Filofteia avea o viață liniștită. Văduvă, apucase să își vadă copiii mari și nepoții sănătoși. Băieții ei, gemeni, își făcuseră rostul lor în viață. Constantin plecase la muncă în Spania, iar Ion, rămas acasă, îi era ajutor de nădejde la bătrânețe.

În urmă cu patru ani, în luna septembrie, sunetul telefonului i-a schimbat, pentru totdeauna,  cursul vieții. Vestea a picat ca un trăsnet. Băiatul din străinătate făcuse infarct și murise. Inițial nu a înțeles, de fapt nu a vrut să înțeleagă. A lăsat telefonul jos și, pentru câteva momente, și-a continuat treaba. Apoi, a dus mâna la inimă, parcă vrând să și-o smulgă din piept și să o înlocuiască cu cea a fiului decedat. „Oare de ce iarba nu m-a vrut pe mine? De ce Dumnezeu nu m-a chemat la El, cu ce i-am greșit de mi-a luat copilul?”, plânge bătrâna cu lacrimi amare.

Răpusă de durere, a pregătit toate cele necesare pentru pomenirea băiatului plecat mult prea devreme dintre cei vii. Știa că, din clipa aceea, nu va mai ieși din hainele de doliu. Jumătate din suflet îi murise odată cu fiul ei. Timpul nu șterge durerea. Negrul, lacrimile și lumânările nu te lasă să uiți. Nimic nu mai era ca înainte, doar norii își vedeau, în continuare, de drumul lor. Și când făcuse pace cu Dumnezeu și acceptase fatalitatea, o altă nenorocire, aproape incredibilă, s-a abătut asupra bătrânei.

“Bunico, l-am luat în brațe, l-am strigat, tata nu mă mai auzea, nu mă mai vedea”

De la decesul băiatului din Spania abia trecuseră trei săptămâni când nepoata ei, plângând și tremurând din toate încheieturile, i-a dat vestea cruntă, se prăpădise și cel de-al doilea geamăn – un alt trăznet căzut peste ființa ei. Apoi, groaza de pe fața băiețelului, martor al morții, a paralizat-o. Lumea s-a golit, iar respirația nu a vrut să se oprească. “Cosmin, care atunci avea doar 9 ani, era palid ca ceara și plângea în hohote. Mi-a zis:<Mamaie, tata a murit. Dormeam cu el în pat și, dintr-o dată, i s-a făcut rău. A dus mâna la inimă și a început să geamă și să răsufle greu. Nu am știut ce să fac, bunico, cum să-l ajut. L-am luat în brațe, l-am strigat, dar nu mă mai auzea, nu mă mai vedea. Apoi, a suspinat și s-a stins>. Maică, în clipa aia mi-am dorit să se deschidă pământul și să mă înghită. Să nu-mi mai bată inima în piept. Îmi murise și al doilea copil. Fratele lui, cu care împărțise același pântec, nu a putut sta singur în ceruri și l-a chemat la el”, ne-a povestit tanti Filofteia cu glasul stins de durere.

Lumea ei: O pensie de 1100 lei, o bucătărie  dărăpănată și o grădină ce le asigură hrana

Dacă nu ar fi avut nepoții, știe că ar fi murit. Nicio mamă nu poate îndura o asemenea durere. Doar că micuții ar fi rămas singuri pe lume și doar Dumnezeu ar fi știut ce se alegea de ei. Mama lor i-a părăsit când micuțul Cosmin avea doar doi ani. S-a recăsătorit, are un copil, și nu mai vrea să știe de ei. Acum, bătrâna le ține loc și de mamă și de tată. Se chinuie, la limita supraviețuirii, dintr-o pensie de 1100 de lei și alocațiile de urmași ale copiilor. Bucătăria femeii e atât de dărăpănată încât cad bucăți mari de tencuială, punându-i viața în pericol. Aparatele casnice sunt atât de uzate încât nu mai fac față, iar bătrâna e nevoită să spele la mână pentru ca mașina automată, antică, și-a găsit sfârșitul. Nu are apă trasă în casă și atât ea cât și cel mic sunt nevoiți să care găleți grele de la puț. Bunica nu-și permite să cumpere prea multă mâncare de la magazin și e nevoită să lucreze pământul, cu ultimele ei puteri, ca să aibă ce pune pe masă. “Voi munci până îmi voi da cea din urmă suflare. Trebuie să-mi țin nepoțeii la școală, e singura lor șansă să-și facă un rost în viață. Fata este în clasa a XII-a, la un liceu din Ploiești și îi plătesc mâncarea și cazarea la cămin. Vine acasă numai la sfârșit de săptămână. Numai eu știu cât m-am chinuit să-i fac mari, cu câte sacrificii și lacrimi. Ăsta mic plânge că vrea și el calculator, jocuri, să simtă și el o bucurie. De unde să-i dau, maică, când eu abia pot să-i pun ceva pe masă?! Mă doare sufletul când văd cum se uită la colegii care au de toate, părinți care-i iubesc și le oferă ce-i mai bun. El e singur, săracu’, taică-su s-a prăpădit, iar maică-sa nu vrea să știe de el. Dacă mă duc și eu, copiii ăștia rămân ai nimănui”, ne-a spus, disperată, bunica.

De Paște, mama l-a pus să-și facă bagajele, apoi i-a spus să nu mai vină la ea

Cosmin a rămas acasă, cu mamaie, și învață la școala din sat. Este un copil retras și trist, marcat adânc de tragedia prin care a trecut. Imaginea tatălui mort lângă el nu o să îi dea pace niciodată. Ultima respirație pe care nu a mai auzit-o, ultimul „te iubesc” pe care nu i l-a mai spus, ultimul strigăt de ajutor pe care cerul l-a ignorat – toate au săpat în sufletul lui chinuit. Lumea din jurul lui s-a transformat în scrum în clipa în care, dintr-un pat, un suflet drag s-a ridicat spre cer, transformând camera într-un cămin de gheață. Un copil de 9 ani, cuibărit în brațele morții, încercând să-și tragă tatăl către lumină. “Nu-l lua acum, mai lasă-l încă o viață! Doamne, îți dau toate jucăriile mele, doar să mi-l dai pe tati înapoi, măcar puțin”. Și de parcă moartea tatălui nu era de ajuns, absența mamei, plecată demult, a lăsat răni adânci în sufletul lui micuț. De ce alți copii au mămică? Poate că greșise el cu ceva, altfel nu își putea explica de ce ființa  care i-a dat viață l-a părăsit? Într-o zi a ieșit pe ușă și nu s-a mai întors.

“Mă mai suna, din când în când. Îmi promite că mă ia la ea în vizită, ca pe urmă să-mi spună că nu se mai poate. Și anul ăsta, de Paște, mi-a spus să-mi fac bagajele, să merg la ea câteva zile, apoi m-a sunat să-mi zică să stau acasă, că nu mai pot merge acolo”. Copilului îi dau lacrimile, dorul de tată, lipsa mamei, chinul bunicii – totul este prea mult pentru un biet suflet care încă nu și-a început urcușul în viață. Singura lui bucurie este pasiunea pentru aparatele electronice și-și dorește, cu ardoare, un laptop pe care bunica nu și-l permite.

Noi îi putem ajuta să vadă o rază de lumină!

Obosită de ani și de greutățile vieții, bătrâna îl privește cu o dragoste disperată. Soarta a lovit-o din toate părțile, dar știe că nu va renunța. Lovitură după lovitură, Dumnezeu  a pregătit-o pentru o viață luminată în eternitate.

De multe ori, parcă aude pașii băieților prin curte. Iese în pragul ușii și își plânge durerea, încercând să-și ascundă lacrimile de cel mic.

Porțile cimitirelor nu se închid niciodată. Există lumânări pe care nicio lacrimă nu le poate stinge. Ele ard suflete, flacăra lor se întinde dincolo de lumea reală, purtând cu ea dureri pe care doar damnații la viață le pot simți.

Bunica aprinde o lumânare și încearcă să-și contureze în fața ochilor imaginea copiilor ei dispăruți. A învățat să plângă fără lacrimi și să urle fără glas. Un infern care o acaparează, zi după zi, purtând-o prin lume ca printr-un labirint fără ieșire.

Împreună putem să-i oferim un strop de bucurie bătrânei pe care viața a lovit-o, fără milă, din toate părțile. Putem să alungăm durerea ce bântuie privirea unui băiețel care văzut și a trăit prea multe orori ce-i bântuie, încă, visele.

Cei care vor să ajute această familie necăjită o pot face donând AICI:

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
RO11BRMA0999100093268115
BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România