Bunica îi crește singură într-o sărăcie lucie și au mare nevoie de ajutorul nostru!.

Începem anul faptelor bune cu o campanie pentru doi copilași, Alex( 7 ani) și Antonio (6 ani), din comuna Păcureți, Prahova, cu o poveste de viață absolut cutremurătoare. Mama lor a murit de cancer, iar tatăl i-a abuzat fără milă. Bătuți, hrăniți cu mâncare expirată, dați afară din casă și lăsați în frig, monstrului cu chip uman nu i-a păsat că trupurile lor micuțe pot ceda, în orice moment, în fața acestor atrocități. Soarta le-a surâs, dacă pot spune așa, când bărbatul a intrat în închisoare, iar copilașii au fost luați de bunica maternă. Povestea lor nu are, însă, un final fericit: trăiesc în sărăcie lucie, într-o casă dărăpănată, dorm într-o singură cameră, nu au bucătărie sau o baie, iar bătrâna, înglodată în datorii, se chinuie să le pună o farfurie de mâncare pe masă.

Se duc, zilnic, la mormântul mamei

Poveștile pot fi de două feluri, frumoase, unde copiii sunt fericiți și visează la jucării și dulciuri sau urâte,  unde unde micuții se zbat în teamă, durere și sărăcie. Din păcate, eu am sa vă spun ,acum,  o poveste urâtă și plină de lacrimi…

Doi băieței urcă panta abruptă și înecată în noroi. Se țin de mână și își șoptesc, ușor, cuvinte de  îmbărbătare. Nu râd, nu gesticulează, nu privesc în jur. Doi copii cu suflet matur. Viața poate transforma un copil în om mare cât ai clipi din ochi. În mânuțele, roșii de frig, țin două lumânărele de dimensiunea unor prăjituri.

…Doi băieței urcă, încet, panta abruptă, înecată în noroi, care duce către cimitir. Vorbesc rar și au lacrimi în ochișorii micuți. În mânuțe țin două lumânări care, acum, nu mai par prăjiturele.  Sătenii știu unde merg, același drum aproape în fiecare zi. ” Ce faceți, copii?”  „Mergem la mămica.”
Omul care a pus întrebarea lasă privirea în jos și își face o cruce largă. Nu poți privi în ochi un copilaș atât de mic care merge la mormântul mamei să-i povestească ce a mai făcut.

Se rugau la Dumnezeu de frică

Mami ne-a învățat să ne rugăm”, îmi mărturisește, Alex, cu glas șoptit. “Cum?”, îl întreb, înainte ca vocea să-mi cedeze de durere.
” Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu….”
Frățiorii își împreunează mânuțele în dreptul gurițelor, exact așa cum i-a învățat mama lor.
“Când o să vă fie frică, când mami nu o să vă mai poată proteja, apropiați-vă mânuțele de sufletele mici și rugați-vă îngerașului vostru să vă ajute”. Și îngerii la care imploră plâng laolaltă cu ei…

Rămân, tăcut, în urma lor și mă întreb cum ar fi fost viața lor dacă soarta nemiloasă nu le-ar fi răpit  mămica de lângă ei?  Alături de mine, bunica Maria,  cea care a rămas să îi crească, își spune durerea. Nu îmi povestește mie, nu o spune oamenilor pe lângă care trecem, o spune către cer. O poveste cât un strigăt de disperare, o poveste cât o întrebare fără răspuns.

Se ascundeau din calea tatălui

După o căsnicie eșuată, fata ei cunoaște un tânăr care o mai face o dată  să spună “DA”. Se căsătoresc și vin pe lume doi băieței, Alex( 7 ani) și Antonio( 6 ani). Bărbatul se dovedește a fi o brută. Își abuzează copilașii și soția. Bătăile sunt ceva obișnuit în casa lor. Cei mici trăiesc în teroare, așteptând, cu groază, următoarea bătaie pe care o să o primească.
Așa au învățat să se roage la Dumnezeu.
Știau doar că în momentul în care monstrul intra, furios, în casă, ei trebuie să se ascundă în locuri cât mai întunecate.

Le dădea să mănânce mâncare expirată

Timpul, parcă, se oprea în loc. Secundele nu mai înaintau, teama le oprea odată cu respirația copiilor. Ochii lor, plini de spaimă, căutau un refugiu. Știau că nimeni nu îi putea proteja, nici măcar mama lor.
” Îi bătea, și pe fata mea și pe ei, și le dădea să mănânce mâncare expirată. Când se îmbăta, îi dădea afară din casă, nu conta ca  afară era iarnă, și, ca să nu moară de frig, se adăposteau în magazie. Pe ea nu o lăsa să vorbească cu nimeni, nici măcar cu mine”, ne povestește bunica micuților cu lacrimi în ochi.

Închis pentru agresiune sexuală și decăzut din drepturile părintești.

Monstrul nu s-a oprit aici. În urmă cu aproape doi ani, a mai nenorocit o viață. Acesta a agresat sexual o fată, iar cea care l-a denunțat a fost chiar soția lui. Femeia a făcut un ultim gest de omenie, înainte să plece în Ceruri. Bărbatul a fost arestat și decăzut din drepturile părintești.

Nu au baie, bucătărie, iar frigiderul s-a stricat.

“După ce fetița mea s-a prăpădit, bunicul patern, tatăl monstrului, a vrut să-i ia pe Alex și Antonio la el. M-am zbătut cu toată puterea mea și cei de la Protecția Copilului Prahova mi i-au lăsat mie în îngrijire și vin să-i verifice dacă sunt bine. Încerc, mamă, să le fie bine, dar mi-e foarte greu să-i cresc singură. Casa bună mi-a luat foc, iar pe asta am făcut-o din resturi de materiale de construcție. Ne înghesuim toți într-o cameră. Nu am o bucătărie unde să le gătesc, am acoperit o tindă cu plastice și am transformat-o în bucătărie. Nici frigider nu mai am , a plouat și s-a stricat. Bine că a venit iarna și nu mai trebuie să țin mâncarea în frigider. Și, după sărbători, am rămas și cu datorii, că m-am împrumutat să le facă ăstora mici un Crăciun mai bun.”, îmi spune, amărâtă bunica Maria, când ne întoarcem de la cimitir.

De baie sau alte condiții decente de trai nu se poate vorbi. Totul în jur e înecat în noroi. În fundul curții, grohăie un porc salvat de cuțitul măcelarului. Un cocoș ne privește de pe acoperișul căzut pe jumătate. Femeia nu se poate opri din plâns. Viața ei e un chin permanent. ”Încerc să îi țin curați, dar uitați-vă ce noroi este în jur. Poate o vrea Dumnezeu să putem facem, și noi, în primăvară, o alee”.

NOI punem să le redam o fărâmă de copilărie

În camera unde dorm micuții este cald. Pun pe pat pungile cu dulciuri, mâncare și jucării pe care le-am adus pentru ei. Rar am văzut copii care să se bucure atât de tare pentru cadouri atât de banale pentru alții. Mă năpădesc cu îmbrățișări și mulțumiri. Nu-s obișnuiți să primească daruri și-mi mulțumesc pentru fiecare în parte. Îmi arată poze cu mămica lor. Refuză să vorbească despre bruta care le-a fost tată. Bunica lor îi privește și plânge liniștit, să nu le tulbure fărâma de bucurie. Îmi iau rămas bun cu sufletul greu și măcinat de gânduri. Acești copilași, care au experimentat atâta durere și abuzuri, au nevoie de puțină fericire care să le readucă măcar o bucățică din copilăria omorâtă de niște mâini criminale, mâini care fi trebuit să-i protejeze. Au nevoie să iasă puțin din sărăcia care i-a cuprins în gheare, iar bunica are nevoie de o mână de ajutor care să o scoată la liman. Iar pentru a le oferi aceste lucruri, am MARE nevoie de VOI! Orice ajutor, e binevenit pentru că mic cu mic se face mare! Și, așa cum mi-ați mai demonstrat și în trecut, ÎMPREUNA schimbăm destine frânte!

Cei care vor să mă sprijine în acestă campanie o pot face AICI: