Doi îngerași au nevoie de un miracol după ce mămica lor s-a dus la Ceruri! Sunt atât de mici încât au vizitat-o la mormânt cu biberoanele! Crescuți de bunici, în sărăcie și deznădejde, riscă ca, într-o zi, casa să se prăbușească peste ei.

“Nu-mi vine să cred că fetița mea zace în pământul asta rece! I-am promis să nu-i las copilașii pe drumuri! Îmi vine să urlu: Doamne, cu ce te-am supărat atât de tare?!”

Am MARE nevoie de SHARE si LIKE din partea voastră pentru a putea face această postare vizibilă! Haideți să facem o minune de Crăciun pentru Ianis( 3 ani) și Ionuț( 2 ani), din comuna Talea, județul Prahova! Acești copilași atât de mici au o poveste de viață cutremurătoare. Mama lor a murit în urmă cu patru luni, iar tatăl, depășit de situație, i-a lăsat în grija socrilor.

Acum, micuții și bunicii trăiesc, în sărăcie cruntă, într-o casă ce stă să se prabușească peste ei. Bătrânii, disperați, și-au pierdut orice speranță de mai bine. Pe lângă durerea fără margini cauzată de moartea fetei lor dragi, se zbat să supraviețuiască și să crească doi copilași atât de mici. Mai mult, bunicul este grav bolnav în urma unei lovituri la cap. Înainte de a vă prezenta povestea lor, vreau să vă mărturisesc un lucru: imaginea micuților trăgând din biberoanele cu lapte la mormântul mamei lor mă va bântui pentru tot restul vieții!

În prag de Crăciun, când oamenii se pregătesc de sărbătoare, când mesele încărcate cu bunătăți aduc bucuria în mijlocul familiior, doi bunici năpăstuiți, Gheorghe și Florina, își duc nepoțeii la cimitir pentru a aprinde o lumânare la mormântul mamei lor…

În comuna Talea, uitată printre dealuri, o casă bătrânească, ce abia mai face față timpului, adăpostește, cât o mai putea, două suflete de îngerași care au parte doar amărăciune, sărăcie și lacrimi.

Mămica lor au murit când ei încă nu învățaseră să pronunțe cuvântul “mamă”. O boală cumplită a luat-o mult prea devreme și de lângă ei. După moartea femeii, tatăl băiețeilor a realizat că nu se poate descurca singur cu îngrijirea micuților. S-a panicat, așa că i-a lăsat în grija bunicior din partea soției.

Bolnavi și strâmtorați, Gheorghe și Florina Moja au jurat în fața lui Dumnezeu că, din toată sărăcia lor, vor crește cele doua ghemotoace de om. S-au uitat spre cer și i-au promis fetei lor că micuții nu vor rămâne, cât or trăi ei, pe drumuri. Așa că s-au înhămat la cea mai grea misiune a vieții lor.

“ Nu mai pot, taică, nu știu de unde mai am lacrimi să plâng”, îmi mărturisește bunicul Gheorghe cu lacrimi amare.

Bătrânul șade pe o buturugă și privește spre casa dărăpănată. Frigul și noroiul parcă mă înconjoară din toate părțile. Am ajuns la ei însoțit de domnul primar al localitații, Cristian Neagoe, care m-a asigurat ca vom primi sprijin si din partea primariei, atat cat se poate, si care a ținut să-mi confirme cât de dramatică este povestea lor Povestea bunicilor care au reînvățat să încălzească biberoane.

Acoperisul se poate păbuși în orice moment

Privesc acoperișul coșcovit și mă întreb cum mai susține coșul de cărămidă al sobei. Fumul alb se ridică desupra cerului, ca un mesaj îndreptat către Dumnezeu. Ușa se dă brusc de perete și doi prichindei, nu mai înalți decât o gutuie pârguită, o zbughesc spre mine. Fiecare are în mâini câte un biberon cu lapte. Atacul biberoanelor m-a luat prin surprindere și au profitat de ocazie să se cațere pe mine ca niște maimuțici. Bunicul îi ia în brațe, icnind de greutatea micuților și de neputința vârstei.

“ Îi iubesc ca pe ochii din cap, doar ei mă mai țin în viață după durerea pierderii fetei. E tot ce mi-a mai rămas de la ea. Înainte să coboare sicriul în mormănt, i-am promis să am grijă de copiii aștia și am să mă zbat până mor să-mi țin promisiunea”

Frig și noroi, durere și suferință. Curtea e plină de vreascuri, obiecte nefolositoare și jucării mult prea vechi pentru a mai putea înveseli un copil. Pământul înmuiat de ploaie păstrează urmele necăjite ale celor care locuiesc acolo.

În urma unui accident la muncă, bunicului i s-a inundat cu sânge cutia craniană

Bunica mă poftește în casă. Două cămăruțe înghesuite, o bucătărie improvizată, pereți crăpați, tavane coșcovite, tristețe, lipsuri și amărăciune.

“ Am încercat să mai cârpim casa, pe ici pe colo, doar că nu se mai poate face nimic. E veche, mult prea veche. Aș fi vrut să pot face pentru ăștia mici o cameră mai luminoasă, o baie și o bucătărie. Dar cu ce?! Eu am muncit cu ziua prin sat, iar asta bătrânu’ a lucrat la o uzină de pompe hidraulice din Breaza. Acolo s-a lovit la cap, iar creierul i s-a inundat de sânge și a fost pensionat pe caz de boală”, îmi povestește bunica copiilor

Bunicii și frățiorii își împart viața între casa dărăpănată și cimitirul în care se odihnește, în veșnicie, mămica îngerașilor.

“ Doamne, îmi este atât de dor de ea, mă uit la crucea asta și nu pot să cred că fetița mea zace aici, sub pământul ăsta rece”. Lacrimile lui Gheorghe sunt ca un pumnal în inima mea.

Stă cu ochii ațintiți de crucea albă. De ce oamenii fac monumente care să dureze mai mult decât ei? Cimitirele nu te lasă să uiți, porțile lor nu se închid niciodată. Sunt ca o rană ce nu se vindecă, o durere medievală, fără tratament și fără soluție. Iarna cimitirele sunt urâte, noroiul se lipește de ghete, frigul îngheață memoria celor plecați.

Sunt condamnați de mici să aprindă lumânari

Bunica are chipul împietrit de o durere fără margini și fără leac. Ianis și Ionuț își plimbă biberoanele printre lumânări și cruci. Nu înțeleg ce se întâmplă, însă ceva îi face să plângă din senin și cer să fie luați în brațe, să fie mângăiați și ocrotiți de tot răul lumii. Imaginea lor cu biberoanele în gură, privind la crucea mamei, m-a cutremurat pâna în adâncul ființei mele.

Bătrănul nu se poate resemna, duce în spate povara creșterii copilașilor. Lumânarea se aprinde greu în mâinile care tremură necontrolat. Nimic nu poate îndepărta mânia, durerea, neputința, revolta din sufletul bătrânilor. De ce ei, de ce lor, de ce copilașilor? De ce soarta lor a fost atât de grea? Întrebări fără niciun răspuns și fără destinatar.

“ Bieții de ei, sunt condamnați de mici să învețe să aprindă lumânări la mormântul maică-sii. Îmi vine să urlu: Doamne, cu ce te-am supărat atât de tare?”

Suflete chinuite parcă văd o inscripție din fier forjat, ruginită, ce formează un arc de cerc șchiop deasupra intrării în cimitir.

„Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”. Un infern a cărui sudură moare încet de la intemperii și timp.

Cum putem ajuta!

De Crăciun, toate poveștile ar trebui să fie frumoase. Copiii nu pot merge la culcare triști, ei visează la Moș Crăciun, oameni de zăpadă și cadouri frumoase. Din păcate, viața nu este, întotdeauna, un basm. Acești îngerași au fost loviții crunt de o soartă crudă ce nu a fost impresionată de inocența lor.

Rugămintea mea către VOI, comunitatea minunată România fără gură, este să mai facem un ultim efort pe anul acesta, sa ne unim,încă o dată, în slujba binelui și să aducem miracolul Crăciunului în casa lor sărăcăcioasă și plină de durere. Intenția mea este, cu ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor prin care lucrează, să le schimbăm traiectoria vieții și să le oferim acestor copilași un start mai bun în viață, într-o casă unde nu vor sta cu frica ca, într-o zi, se va păbuși peste ei! Orice SHARE și LIKE mă ajută ENORM să le fac cunoscută povestea și să primim mai mult ajutor pentru ei!

Cei care vor ajute să realizăm o minune de Crăciun pentru Ianis și Ionuț o pot face AICI:

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei

Lei: RO11BRMA0999100093268115

Euro: RO11BRMA0999100096596573

BRMAROBU

EXIM-Banca Românească

Câmpina- România